duminică, 25 noiembrie 2012

miercuri, 5 septembrie 2012

Prietena prietenei mele






De aproximativ 10-15 ani, societatea in care traim a luat o intorsatura destul de “dramatica” (daca am putea numi-o astfel) in sensul ca, foarte multe femei sunt din ce in ce mai atrase de persoanele asemeni lor, detinatoare de clitoris. Desi nu este un lucru foarte important, inca nu s-a descoperit daca acestea au “lesbianismul” in sange sau daca fac asta din pur teribilism. Chiar si asa, am vazut foarte multe astfel de persoane aratandu-si afectiunea fata de semenele lor, folosind atat in public, cat si pe retelele de socializare, acel sarut fabriqué en France. Ca este sau nu un lucru bun, nu as putea sa ma pronunt foarte clar.

Personal, nu as vrea sa vad asta in public, pe strada, sau in mass media non-pornache, deoarece ma gandesc totusi si la faptul ca intr-o buna zi va lua nastere un kinder plecat din ale mele coite, al carui sex va fi unul cat se poate de feminin. Si intr-o astfel de situatie, cum as putea eu sa ii explic cum ca a te saruta cu o persoana de acelasi sex nu este unul dintre cele mai ortodoxe lucruri intalnite in aceasta lume? Cum i-as mai putea citi povesti nemuritoare despre acel print frumos cu palosul gros, care isi face aparitia pe un cal alb in cautarea unei adolescente virgine, tocmai rasa intre picioare? In schimb, nu am absolut nici un repros legat de acele filme educative, in care femeile apar in ipostaze indecente alaturi de alte femei, pentru ca in acest mod am parte de o autosatisfacere cu mult peste cea data de efectele imaginare.

Nemaifiind de ajuns, toate persoanele de sex feminin intalnite de subsemnatul sunt perfect de acord cu aceasta activitate extrasportiva in care sunt implicate. Si asta nu ar fi deloc o problema, fiindca orice om ce isi alege un drum in viata de buna voie si nesilit de nimeni, trebuie sa isi asume respectiva alegere fara nici un regret. Problema apare atunci cand tu, ca pularau, te afli intr-o relatie cu o astfel de femeie, surprinzand-o bot in bot (sau chiar bot in pizda) cu o asa zisa buna prietena de-a ei. Si nici asta nu ar fi o mare tragedie. Nu taticu’. Adevaratul dezastru survine in clipa in care ti se spune cum ca ea oricand ARE VOIE sa faca acest lucru cu orice femeie doreste, in timp ce tu, purtator de penis, esti obligat sa-i fi fidel fara a te atinge de nici o persoana ce isi poarta pasarica intre picioare. Evident ca daca vei comenta mai mult decat prevede legea, te vei trezi cum ti se va arunca in ochi celebra fraza cu “acum daca nu iti convine, poti sa faci si tu asta cu o persoana de acelasi sex (aka barbat), ca eu nu ma supar”. Sa mori tu?

In primul rand, pentru ele este un lucru normal sa ne trimita in “gura lupului”, deoarece stiu foarte bine ca nu vom face asta niciodata. In schimb lor le este mult mai usor sa faca acest pas cu persoanele de acelasi sex, intrucat nu le intra nimic nicaieri (poate doar un dildo), in timp ce noua ne intra kilometri de carne, fratilor... si asta pe ambele gauri. Practic ele au o paleta mai larga de placeri trupesti – fara ca integritatea sa le fie afectata, motiv pentru care este cat se poate de logic si de normal ca si noi sa facem asta cu alte persoane de sex feminin, asa cum si ele au facut-o la randul lor cu tot cu persoane de sex feminin.

Totusi, presupunand ca am avea astfel de inclinatii dubioase, cum ar fi ca, in vederea intretinerii unor relatii sexuale, sa te duci la o tipa pe care nu o cunosti si sa i te adresezi cu “buna, eu sunt Aurel, si imi place sa sug pula”? Cum crezi ca ar reactiona? Daca in schimb i-ai spune “buna, sunt Aurel, si ador sa dau limbi in pizda”, este foarte posibil ca in clipa imediat urmatoare sa ai parte de ceva frumos, fie ca respectiva are sau nu inclinatii spre cealalta parte.

In speranta ca m-am facut inteles, as vrea sa va intreb pe voi, femeilor un pic mai “open mind”! Ce preferati mai mult? Sa fiti inselate cu o femeie (asa cum ati procedat la randul vostru), sau sa va surprindeti jumatatea cu o pula in ceru’ gurii?

marți, 3 iulie 2012

Onan barbaru'





In foarte multe momente din viata de zi cu zi am convingerea ca omul are nevoie de o intimitate foarte mare, in care majoritatea lucrurilor trebuie facute de unul singur. Spre exemplu, in momentul in care muncesc mi-as dori sa am un birou doar al meu, pentru a putea flatula ori de cate ori am ocazia, fara sa am constiinta patata (eventual chilotii, dar numai atunci cand iese cu stropi). Sau in momentul in care as merge pe strada, mi-ar placea ca nici o fiinta umana sa nu se afle langa mine pe o raza de 2-300 m, pentru a ma scarpina in liniste atat la coaie cat si la spavarnache. Iar daca nu s-ar fi inventat toaletele, acum v-as fi spus cum ca “as vrea sa fiu singur chiar si atunci cand ma cac, sa nu observe nimeni felul in care ma screm, si nici cum imi iese cacatul din propria-mi gaurica de cur”, dar uite ca avand toalete la dispozitie, ma voi vedea obligat sa scot acest motiv de pe lista.

Desigur, mai sunt si momente in care avem nevoie de oameni in jurul nostru, in special atunci cand iesim la bere, sau, evident, atunci cand dam la buci. Totusi, ce ne facem in clipa in care, ca orice om normal, am dori sa dam o laba si nu avem cum si unde? Sa zicem ca locuim alaturi de parinti/bunici/nepoti intr-o casa doi pe doi, neexistand nici macar o ora pe saptamana de singuratate. Sau daca la vizualizarea unei femei bune in autobuz, nu am avea unde sa ne descarcam in momentul in care penisul va sta cel putin doua ore in erectie, lasandu-se cu repercusiuni foarte grave precum durerea de coaie. Stiu ca multi dintre voi imi vor spune ca printre altele s-a inventat si toaleta, dar din pacate aceasta nu reprezinta o solutie viabila, intrucat nu dispunem de toate ustensilele necesare unei autosatisfaceri ca la carte.

De aceea, sunt de parere ca si onanistii trebuie sa aiba drepturi, asemeni tuturor categoriilor sociale existente pe acest glob pamantesc. Asa cum pentru a te caca, pisa, spala, manca etc, s-au inventat locuri special amenajate, asa si labagiilor ar trebui sa li se puna la dispozitie locuri amenajate exclusiv lor. In momentul de fata, singura solutie viabila ar fi intemeierea unor ONG-uri finantate din fonduri structurale, oferindu-le astfel tuturor acelor nevoiasi dependenti de cele cinci degete, locuri gratuite special amenajate pentru dat in cap lu’ Mutu, care sa dispuna de toate utilitatile specifice acestei activitati, precum: fotoliu rabatabil, pc conectat la internet de mare viteza, cablu tv cu toate pachetele incluse, dvd-uri de specialitate, si un sul de hartie igienica pentru a-si putea face o minunata cravata din celuloza.

In cazul in care acest lucru s-ar intampla, in mod cert am fi un popor de oameni mult mai fericiti si destresati. De pilda, daca la un astfel de centru s-ar duce si un nene al carui hobby este cel de a-si bate nevasta preventiv, atunci ar iesi de acolo mult mai fericit, nemaiavand nici un chef de box in momentul in care va ajunge acasa. Daca ai o zi in care seful/profesorul se ia de tine din motive stiute doar de el, futandu-ti ziua pe toate planurile, atunci (in loc de carciuma) vei da frumos o fuga la noul ONG pentru a te autosatisface asa cum trebuie, dar si pentru a-ti linisti ziua.

Dupa cum se poate observa, infiintarea unor astfel de centre este extrem de benefica societatii in care traim, deoarece in acest mod am putea salva lumea de foarte multi oameni violenti, dar si de persoane carora le este mai simplu sa isi inece amarul in alcool. O laba este mult mai sanatoasa decat oricare dintre practicile enumerate in anteriorul paragraf (si nu numai), fiind un lucru total inofensiv, care nu face absolut nici un rau celor din jur. De aceea, ma adresez tuturor facatorilor de arta pura, detinatori atat de mana cat si de pula, cu urmatorul mesaj: NU LASATI ONANIA SA ALUNECE SPRE PIEIRE.

miercuri, 16 mai 2012

Daca as fi pentru o zi…





presedinte! Ne spuneau cei de la Parazitii intr-o piesa de a lor. Cum politica nu este totusi un punct forte pentru mine, astazi as vrea ca basescul sa fie inlocuit cu femeia, iar intrebarea sa fie “ce am face daca am fi pentru o zi femeie?”.

M-am gandit destul de serios la aceasta tema, si asa am ajuns la concluzia ca primul lucru pe care l-as face intr-o astfel de situatie, ar fi acela de a ma masturba ore in sir, pana cand mi s-ar toci unghia indexului si as ramane cu gura uscata, asemeni unei alergari de 10 km. Iar ca actul masturbarii sa fie complet, as mai adauga si un strapon deasupra G-ului, fara nici un fel de retinere. Totusi, ce ar mai fi de facut in restul orelor ramase, indata ce terminam cu autosatisfacerea? Cumva sex? Evident! Acum fiecare dintre noi este liber sa decida cu ce fel de persoana doreste sa faca asta. Eu am hotarat ca in tot acest timp sa fiu lesbiana, asta pentru a sti 100% ceea ce simte o femeie atunci cand e linsa in pizda, dar si pentru a-mi da seama cu exactitate daca mai are vreun rost sa-i dau in cap lu’ Mutu in momentul in care privirea imi este indreptata catre filmele porno cu femei de acelasi sex.

Printre altele, am facut si un studiu de caz legat de acest subiect, avand la dispozitie mai multi interlocutori, prieteni de ai mei. Motiv pentru care ma simt nevoit sa le multumesc tuturor acelora care mi-au oferit ajutorul prin ale lor opinii. Foarte multi dintre ei imi spuneau ca s-ar fute chiar si cu un nene, asta pentru a fructifica la maximum placerea data de un orgasm multiplu, dar si fiindca in acest mod nu ai putea fi declarat poponar, intrucat acel futai ar fi cu “acte in regula” sa-i zicem asa, mai ales ca actul in sine ar avea loc alaturi de un heterosexual, si nu de un homosexual. Altcineva imi spunea ca daca s-ar afla in aceasta situatie ar incerca sexul in trei – adica 2 girls 1 guy (a nu se confunda cu “cup”), tocmai pentru a incerca ambele senzatii concomitent. Un alt seaman de al nostru, bun samaritean de altfel, imi spunea ca ar cauta un barbat care sa-i semene leit, asta pentru a-si face o mica parere legat de ceea ce simt femeile atunci cand se fut cu el in varianta originala.

Acum nu vreau sa fiu inteles gresit, fiindca respect absolut toate parerile de mai sus, fara nici un dubiu. Chiar si asa, nu m-as putea fute cu un pularau sub nici o forma (nici macar in cea de “shemale” – pentru cunoscatori). In primul rand, deoarece in acel trup de femeie se afla un minunat suflet de barbat heterosexual. Apoi, ma ingrozesc doar cand ma gandesc la faptul cum ca un un nene si-ar baga chestia aia libidinoasa si belita in mine, sa mai fie si un transpirat urat mirositor cu par la subrat… iar ca tot tacamul sa fie complet, sa-i mai simt si parul aspru de pe a sa fata luand contact cu nepretuitu-mi chip. In plus de asta, cu siguranta la un moment dat ne-ar cere sa ii sugem pula lui cea branzita, si asta fara sa ne ofere nici macar un chil de rosii… câh!!! Singurul lucru care te-ar aduce cat de cat in avantaj, ar fi acela in care te-ai duce la cineva pe care ai boala rau de tot (adica un dusman, cum spunea maestru’ Nicolae Guta), si sa il supui la a-ti da limbi in pizda, aproape de limita superioara celor 24 de ore. In acest mod ai putea reveni la forma initiala – cea de barbat, tocmai in timp ce respectivul personaj iti canta la muzicuta, urmand ca dintr-o data sa se trezeasca facandu-ti serenade la caval cu gusa.

Bine, acum ar mai fi si varianta de a te nimeri intr-un trup de femeie foarte foarte nasparliu (cu mustata, par pe tate, stuf in gaoz, chestii de genul), astfel incat nici o persoana al acestui glob pamantesc, indiferent de sex, sa nu isi doreasca futaiul cu tine, exceptandu-i totusi pe tiristi - o specie de oameni care ar fute orice gaura si gaurica posibila. Ca o mica paranteza, nu cred ca mai exista vreun tir pe lumea asta a carui teava de sapament sa nu fi luat macar o singura data contact cu capu’ pulii. Intr-o situatie de acest gen, in care fizicul nu ti-ar fi un aliat de nadejde, singura ta raza de speranta ar fi cea in care ai putea avea squirt odata cu fiecare orgasm in parte, adica o calitate ce este la mare cautare in zilele noastre, intrucat este imposibil sa fii pacalit atunci te trezesti cu un astfel de miracol in fata ochilor, dar si prin numarul foarte scazut al detinatoarelor.

Din pacate nu este deloc imposibil ca in timpul celor 24 de ore de feminitate sa ramanem cu pizda insangerata, fiind pe ciclu. Asta pentru a primi un raspuns clar, pe propria noastra piele, legat de ceea ce simt femeile in momentul in care ne fac zilele amare in acea perioada a lunii. Daca am nimeri intr-o astfel de situatie nefericita, atunci ar fi vai de pizda noastra, atat la propriu, cat si la figurat, deoarece toata aceasta discutie de astazi ar fi practic inutila.

luni, 23 aprilie 2012

Eva are mere






Mai tot timpul m-am intrebat, oare cum ar fi fost omenirea in prezent daca Eva nu ar fi muscat din mar? Stim cu totii povestea, cu Eva care atunci cand un şarpe mârşav i-a facut cu ochiul, a muscat dintr-un mar interzis. Nemaifiind de ajuns, aceasta l-a fortat la randu-i pe Adam sa faca acelasi gest, ca impreuna sa isi asume responsabilitatea in fata Domnului, lucru care s-a si intamplat de altfel.

Ce vor de fapt sa spuna aceste paragrafe din Biblie? Printre altele se refera la situatiile din viata de zi cu zi, in care mai cotita, mai pe sleau se spune ca femeile sunt niste creaturi usuratice, foarte usor de manipulat - asa cum sarpele a facut cu Eva. Totodata, nici cu barbatii nu imi este rusine, intrucat Adam - prin acceptul sau de a musca din mar la cererea nevesti-sii, ne-a confirmat tuturor faptul ca suntem sclavii femeilor, si chiar daca nu ne face placere, executam absolut toate comenzile acestora. Ca sa va dau asa un exemplu, ganditi-va la situatiile in care femeia il inseala pe barbat, urmand ca acesta sa ii spuna pe un ton foarte agresiv ca “totul s-a terminat”, atunci cand afla de isprava ei. Proasta incepe sa pise ochii, idiotul ramane impresionat, si uite asa raman impreuna pentru o perioada mai mica sau mai lunga de timp. In tot acest interval, femeia abia asteapta ca barbatul sa calce si el pe bec, pentru a-si anula momentul dezonorant dat de inselarea lui, dar si pentru a-i face acestuia un scandal sora cu moartea. Deci, isi doreste ca si el sa pice in ispita asemeni ei (desi, intre noi fie vorba, idiotul a muscat din mar inca din clipa in care a ales sa o ierte).

Dupa ce Doamne Doamne i-a alungat pe cei doi protagonisti din Rai, in urma acestui episod nefericit cu marul, acestia si-au dat seama ca de fapt este mega-rusinos sa umbli pe strada la pula, respectiv la pizda goala. Asa ca astazi as vrea sa facem un test de imaginatie si sa ne gandim cum ar fi sa umblam fara haine pe noi chiar si in zilele noastre, si asta nu din saracie, ci pur si simplu sa fie o chestie indusa de societate.

In primul rand, daca ne-am afla intr-o relatie de iubire, cred ca pentru barbati ar fi destul de nasoala situatia, deoarece daca am face impreuna o scurta plimbare prin oras, automat vom vedea cel putin o femeie la pizda goala ce ne va face cucul, al carui proprietar suntem, sa intre in erectie. In acel moment relatia noastra va fi pusa intr-un real pericol, reprosandu-ti-se ca “iar ti s-a sculat pula la alta!?!”. Si nu in ultimul rand, barbatilor gay le-ar fi cel mai dificil, fiindca in clipa in care li se va scula penisul pe strada atunci cand va focaliza un consexuat de al sau, imediat va fi etichetat de catre majoritatea hetrosexualilor din jur: “uite gay-ul, uite bulangiul!”. Cu alte cuvinte, pentru barbati nu este nici pe departe un lucru pozitiv in a nu purta haine pe trup.

Pentru femei in schimb, acesta ar fi un lucru foarte bun, deoarece, asa cum am vazut, ne-ar surprinde foarte usor erectia involuntara la trecerea unei alte femei pe langa noi, dar si datorita faptului ca selectarea barbatilor s-ar face mult mai usor, in functie de dimensiunile penisului. Daca femeii ii convine felul in care penisul nostru se prezinta, dam la buci. Daca nu, nu. Practic şarmul, bunul simt, si toate celelalte deprinderi psihice de care dispunem in prezent, ar fi anulate din start. Cu haine pe noi insa, dimensiunile pulii noastre vor ramane un mister pana in clipa in care vom ajunge cu ea in pat. Si odata ajunsi in acel punct, este imposibil ca o pula erecta (indiferent de marimea ei) sa fie un impediment in a fute. Chiar si in situatia in care am avea un cuc enorm de mare, tot am da la buci, pentru ca, in cel mai rau caz, ni se va pune un garou pe pula ca ea sa intre pana la semnul delimitat de respectivul furtun din cauciuc.

In acest mod, nu s-ar mai pune atat de mult pret pe coafura capilara, caci fiecare dintre noi si-ar face tuleii in diferite culori, forme si frizuri, tocmai pentru a atrage atentia persoanelor de sex opus, si nu numai. Astfel, roackerii ar fi foare usor de identificat atunci cand un dita mai boschetul din zona lor pubiana iti va acapara atentia, punkistii ar avea creasta, manelistii si-ar face breton la floci, rasta-manii ar umbla cu extensii la pula/pizda (cu floci luati, para-se, din gaoz), si asa mai departe. Daca in schimb te-ai prezenta ras la penis, lumea te-ar cataloga drept “puscarias”, asa cum se spunea despre cheliosi undeva pana pe la jumatatea anilor ’90. Totusi, un lucru pozitiv ar fi faptul ca am scapa definitiv de problema tinutei obligatorii la scoala, la serviciu, in Hanul Drumetului (pentru amatori, desigur), si nu numai. Mai nasol insa ar fi atunci cand tovarasei invatatoare nu i-ar placea cum iti sta freza, moment in care nu vei mai fi tras de urechi si de par, ci direct de pula si de floci.

Odata cu acest articol, am demonstrat cum ca este un lucru benefic in a umbla cu haine pe noi, din absolut toate punctele de vedere. Iar la urma urmei, unde ar mai fi placerea de a purta un tricou, si niste blugi de firma? Unde ar mai fi placerea unei perechi de conversi (sau de ceea ce ne place mai mult sa incaltam)? Judecand la rece, Eva a facut un bine evolutiei omenirii in societate, atunci cand a ales sa muste din acel mar. Practic, a fost un rau necesar. Si totusi, ar mai fi o intrebare: daca acel sarpe a fost trimis acolo chiar de Dumnezeu? V-ati gandit la asta?

joi, 15 martie 2012

Flori, fete si... animale






De multe ori am stat si m-am intrebat ce se va intampla cu noi dupa ce vom muri. Exista viata dupa moarte? Exista Rai sau iad? Ne vom reincarna dupa ce vom deceda? Si daca da, ne vom reincarna tot in oameni, sau intr-un oarecare animal al acestei planete? Nu stiu daca exista cineva care cunoaste un raspuns foarte clar la intrebarile astea, dar cu aceasta ocazie m-am gandit ca reincarnarea ar fi un foarte bun subiect de discutie. Asadar, intrebarea care se pune este: in ce animal am dori sa ne reincarnam dupa moarte, in caz ca Doamne Doamne (sau cel in care credem) ne-ar pune sa alegem? In prima faza gandul mi-a zburat la cele mai celebre animale, precum leul, tigrul, ghepardul si alte feline bune la bataie. Totusi, stand si meditand mai mult am ajuns la concluzia ca nu este deloc bine sa fii un animal de acest gen, deoarece in afara de smardoiala nu mai au absolut nici o calitate iesita din comun. Astfel am gasit cateva exemplare destul de potrivite, atat cu plusuri, cat si cu minusuri, bazate pe niste lucruri elementare de care eu ca om nu ma pot desprinde nicicum.

Despre delfin se spune ca poate sa dea la buci oricand vrea muschiul lui, din pura placere, asemeni unui om. Femela delfin nu este setata precum celelalte animale, care fac sex numai si numai in momentul in care intra in calduri, ci se fute doar atunci cand lindicul i se scoala. In acest caz, de ce sa nu alegi sa fii delfin, in dauna leului, sau al cainelui spre exemplu? De ce sa fim nevoiti sa asteptam luni intregi pana cand reprezentanta sexului frumos al respectivul patruped va intra in calduri, ca apoi sa putem spera la macar 5 minune amarate de placere? Plus ca pularaii care fac parte din acea specie animala se bat in ultimul hal pentru acea gaura, ajungand chiar sa se si omoare din cauza asta. Un minus pentru delfin ar fi faptul ca ar risca destul de mult sa o lase insarcinata pe femela delfin odata cu fiecare futai in parte, intrucat in acea lume subacvatica nu exista metode contraceptive ca prezervativul, pilula de a doua zi, sau alte chestii de genul asta. Chiar si asa, te gandesti ca nu ar fi absolut nici o problema in situatia in care ai avea sute de copii, fiindca acestia nu au nevoie de pampersi, ghetute, jucarii sau alte lucruri de acest gen, ci doar de o mancare adecvata care se gaseste numai in habitatul in care traiesc. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa muncesti ca ultimul sclav pentru a le pune o paine calda pe masa, ci trebuie doar sa te bucuri de viata alaturi de numeroasa familie.

Porcul in schimb, atunci cand baga penisul la pasarica poate avea 30 de minute de orgasm continuu. Mi se pare o chestie super-smechera, mai ales daca o raportam la om, adica o specie ce in momentul in care ejaculeaza isi termina toata treaba in maxim 45 de secunde, iar pe deasupra este mega-fericit de marea lui realizare. Pe langa acest aspect, porcul mai detine o imensa calitate invidiata de foarte multe persoane umane: se poate basi oricand, in orice ipostaza, fara a fi considerat un nesimtit, deoarece aceasta este principala lui menire. De aici si vorba "besi ca un porc". Si ce poate fi mai frumos ca o basina care sa dureze 30 de minute, data in timpul acelui magnific orgasm? Practic un porc care se bese in timp ce fute, are un orgasm mult mai accentuat decat al acelora care doar fut fara a avea concomitent si scapari de gaze. Singurele minusuri ale porcului sunt date de faptul ca fute numai cand scroafa intra in calduri, adica de aproximativ 2-3 ori pe an. Totusi, daca printre aceste calitati ar putea sa isi faca si o laba de control, atunci, in opinia mea, ar fi cel mai cautat animal de catre toate acele suflete pierdute.

Ca tot am adus laba in discutie, un mare avantaj la acest capitol il are maimuta, deoarece stim foarte bine ca mainile lor sunt asemeni alor noastre, cu tot cu degete. Desi din acest punct de vedere este un lucru bun sa fii maimuta, ele sunt mult prea barbare pentru a ne dori o astfel de infatisare. Practic, sunt precum cainii sau felinele, care se bat in ultimul hal pentru bucata aia de pizda de care va spuneam mai sus. Chiar si asa, dintre toate animalele salbatice, aceasta are un avantaj depilin in fata celorlalte, in special atunci cand aducem malahia in discutie. Bine, am vazut de nenumarate ori caini care ajung fara nici un fel de problema cu gura la pula, dar cu toate acestea niciodata nu i-am surprins sugandu-si pula pana la ejaculare, asa cum orice om de pe aceasta planeta ar fi procedat intr-o situatie asemanatoare. De aceea, nu am sa pot intelege niciodata motivul pentru care aceste animale nu se folosesc deloc de calitatile ce le detin, asa cum ar fi normal. Ma gandesc totusi, ca si elefantul ar putea sa isi faca o laba cu a sa trompa, dar din pacate nu cunosc mai multe detalii despre acest subiect.

Daca intram in cealalta extrema, oaia mi se pare a fi cea mai dificila alegere, deoarece este cel mai futut animal de pe acest glob pamantesc. Pai voi credeti ca ciobanasul ala care nu mai vede pizda luni intregi, sta sa faca o laba din amintiri la umbra unui nuc batran? De ce din amintiri? Pentru ca acolo in mijlocul stanei nu are posibilitatea de a vedea pornografie online, nu are televiziune digitala, si nici papusi gonflabile, asa ca cel mai la indemana le sunt, evident, oile. In acest mod, nimeni nu va afla ce s-a intamplat cu adevarat, fiindca respectiva oaie nu are cum sa vorbeasca, asa cum Miorita o face inca din clasa a opta, ca sa-l poata da pe cioban in gat militiei. Singurul mod in care lumea din jur s-ar putea prinde de actul zoofilic produs de pastor ar putea fi doar cel in care acea oaie ar da nastere unui berbec cu corp de om, asemeni unui centaur, dar care in loc de cal sa fie berbec.

Bine, foarte misto ar fi si un animal zburator, cum ar fi vulturul, soimul, uliul, sau alte pasari pradatoare octorite de lege. Cu toate ca nu am nici cea mai mica idee despre cum isi satisfac nevoile sexuale, mi se pare incredibil de tare faptul ca ele nu duc deloc lipsa de adrenalina si ca pot zbura pe oriunde le doreste prenisul. In plus de asta, ca pasare zburatoare te poti caca in capul oricarei fiinte nedetinatoare de aripi, asa cum personal am patit-o de atatea ori. Desigur, daca dorim in mod special sa fim o pasare care sa futa pe banda rulanta, atunci cred ca cea mai buna solutie ar fi cocosul, intrucat in orice ograda cu gaini se afla doar un singur astfel de exemplar, care fute absulut toate gainile ce-i ies in cale, facandu-le pizda zob.

Probabil ca acum foarte multe cititoare se intreaba cum de totul se rezuma la sex. Motivul este unul foarte simplu. Din moment ce nici o alta specie animala nu se poate uita la meciuri, nu poate iesi la bere cu prietenii, nu poate manca mici cu mustar, nu se poate scobi in nas, nu poate asculta muzica etc etc, atunci ne vom rezuma la singurele avantaje ce ii raman, si anume la cele prezentate mai sus. Iar ca acest articol sa il inchei si cu raspunsul meu la intrebare... dupa ce voi deceda, adica peste aproximativ 70 de ani calendaristici (cand se pare ca voi muri cu pula in plina erectie, dand muie unei holograme), in momentul in care am sa fiu intrebat de catre "autoritati" in ce animal as vrea sa ma reincarnez, raspunsul meu va fi prompt si foarte simplu: "in doctorul Fanto Fart !!!".

vineri, 6 ianuarie 2012

Opinii, comentarii, barfe... de sarbatori!






Cu ocazia sarbatorilor de iarna ce tocmai s-au incheiat, m-am gandit ca este necesar sa fac cateva precizari din trairile mele proprii si personale. Totusi, nu trebuie sa omitem sub nici o forma ceea ce s-a intamplat inainte de aceste sarbatori, cand toata lumea a intrat intr-o continua apocalipsa, ce nu mai vrea sa se termine odata.

Asadar, in data de 11.11.11, ora 11:11 si 11 secunde, foarte multi conspirationisti erau ferm convinsi ca lumea se va sfarsi, din motive total necunoscute. Cu toate ca am trecut peste acest eveniment cu brio, dupa alte 33 de zile urma sa ne pasca o alta apocalipsa. Acelorasi conspirationisti li se parea extrem de bizar faptul ca ziua de 13 decembrie 2011 se va scrie prin trei grupuri de numere descrescatoare a cate doua cifre. Prin urmare, in data de 13.12.11 ora 10:09, 8 secunde, 765 de miimi si 4321 de trilionimi, se spunea ca ne vom duce pulii de suflet. Si de data aceasta am rasuflat usurati, trecand cu mult succes peste acest val inspaimantator. Chiar daca multa lume afirma si astazi ca salvarea ar fi survenit de la insusi Chuck Norris, personal nu pot fi de acord cu aceste opinii nefondate.

Si uite asa am ajuns in pragul sarbatorilor de iarna. Primul lucru care mi-a atras atentia in mod deosebit au fost magazinele de cumparaturi, care, atunci cand le pășeai era imposibil sa nu auzi un frumos repertoriu de colinde alese pe spranceana. Din acest motiv mi-am dat seama cu stupoare ca scopul unei astfel de miscari este stoarcerea de bani al celui ce calca acolo, umbland efectiv la psihicul acestuia. Mai exact, atunci cand intri intr-un loc de genul asta, cu gandul doar pentru a te uita si atat, brusc in toba urechii iti vibreaza o colinda R&B cantata de Andra sau Mariah Carey, cu vocalizele lor suave de caprioare virgine care nu au vazut pula in viata lor, scoase la inaintare in acele buticuri special pentru a te face sa te razgandesti si sa nu iesi de acolo cu palma-n cur. Cu siguranta majoritatea dintre cei ce calca intr-un astfel de mediu (magazin + colinde) isi zic in gand "Coaieeee, i-auzi ce colinde frumoase si ce haine misto avem in incaperea asta. Ia uite ce rude si ce prieteni devotati am. Hai sa le cumpar totusi si eu cate ceva de aici cu ocazia sarbatorilor de iarna, ca nu moare nimeni".

Si iata-ne ajunsi, in sfarsit, in seara premergatoare mosului Craciun, adica singura zi a anului in care vecinii mei de apartament (trecuti de 70) isi umple cada pentru mult astepta spalare trupeasca... ca deh, macar de Craciun sa fim si noi curati. Spun asta, fiindca blocul in care locuiesc are niste pereti atat de subtiri, incat se aude fiecare zgomot pe care acestia il produc in toaleta. Acelasi lucru fiind valabil si pentru umplerea cazii, care, spre surprinderea mea, numai in aceasta zi a avut loc. Chestia asta mi-a adus aminte de perioada copilariei, cand zvonurile spuneau despre cei de la Rednex (aia care canta Cotton Eye Joe), ca singura zi a anului in care se spala este cea de Craciun.

Referitor la Mos Craciun, din pacate, nu se stie inca daca si-a ras sau nu flocii din cur, dar cert este ca a venit sa puna cadouri sub bradutul fiecarui norocos dintre noi. Mereu m-am intrebat de ce lui Craciun i se mai spune si "mos" printre altele. De ce inventatorii acestuia nu l-a denumit "domnul Craciun, sau "nea Craciun", asa cum este si politicos? Nu de alta, dar cand unui batran i te adresezi cu "mosule", in maxim doua secunde te-ai trezit cu o flegma intre ochii si cu un baston pe cocoasa, deoarece acest apelativ este perceput ca o jignire. E ca un fel de discriminare la adresa lor, asemeni acelor situatii in care homosexualii sunt facuti poponari, ungurii bozgori, romii tigani si asa mai departe. Uite ca Mos Craciun nu face figuri si isi accepta soarta in liniste, mai ales stiind ca fetele de la Andre i-au tot promovat tineretea si virilitatea prin piesa "Mosule, ce tanar esti". Bine, intre noi fie vorba, titlul acestei piese este destul de dubios. Pai ori e mos, ori e tanar? Este ca si cum am spune "spânule, ce pletos esti", sau "chinezule, ce pula mare ai". Adica niste lucruri practic imposibile.

In seara zilei de Craciun, majoritatea dintre noi au hotarat sa petreaca evenimentul cu familia, in timp ce altii au zis ca e mai bine sa se afle alaturi de prieteni la o carciuma, sau chiar la mec, asa cum am auzit ca se poarta. Totusi, intr-una dintre carciumile capitalei, am remarcat un meniu care se numeste "Din partea bucatarului regatului", care, desi se numeste in acest fel, este pe bani (deci il platesti). Pai daca e din partea bucatarului sef, nu era normal ca acest meniu sa fie moca? Nu de alta, dar daca in acest moment ies in fata scarii cu 10 lazi de bere si tip in gura mare ca este "din partea doctorului Fanto Fart", pai in maxim doua secunde toate sticlele se vor umple cu O2 fara a mai primi in schimb vreo atentie din partea cuiva.

Totusi, revelionul este un cu totul si cu totul alt eveniment, deoarece fiecare cauta sa petreaca intr-un lux iesit din comun, in diferite locuri cum ar fi: la munte, la mare, in club, in tari straine, sau chiar la un simplu baieram de apartament. Din pacate, aceste petreceri la apartament sunt pe cale de disparitie, din cauza vecinilor ce ne inconjoara, care la cea mai mica basina, instantaneu suna la 112 dupa baietii in albastru. Probabil ca in scurt timp, acest tip de a petrece se va transforma dintr-unul foarte galagios cu multi decibeli, intr-unul in care fiecare invitat va sta cu castile pe urechi, asa cum am vazut mai nou ca se poarta la anumite petreceri in cluburi, denumite printre altele si "Silent Disco". In acest mod, vor disparea si certurile dintre manelisti si rochisti, convietuind in aceeasi incapere fara a se deranja unii pe ceilalti, intrucat fiecare va alege sa asculte ceea ce ii doreste propriul sau penis. Astfel vor disparea definitiv acele discutii de genul "boss, nu bagam si noi o manea?" sau "punem o piesa de a voastra apoi una de a noastra, ca toata lumea sa fie multumita". Sa vezi dupa aia ce idile periculoase se vor naste intre roacherii cu bocancii de un metru, si reprezentantele manelelor, purtatoare de cercei rotunzi, foarte mari si suflati cu vopsea aurita.

Desigur, nici nu stiu daca aceasta discutie despre viitor mai are vreun rost, caci, in caz ca ati uitat, tocmai am intrat in 2012... Chuck?